George Stângă pentru noi e Mitică Ciasuri Two!

Taman când, după săptămâni de documentare, asamblam cele mai perfide planuri pentru a salva națiunea de nemernicii din politica băștinașă ( aiurea, făceam niște grafice pe care le veți vedea aici ), mă sună Sursa Galbenă: „Hei, Ciumacenco și cu Stângă au chemat presa la o conferință, vor să facă scandal că nu ați pornit turbinele”. Sursa Galbenă nu are pregătire tehnică, nu cunoaște diferența dintre turbină și cazan.

Zic, vai, să vezi. Și am văzut, mai târziu, pe antidotul.ro

Citând citatele, dl George Cătălin Stângă, mare liberal, mare caracter, mare candidat, mare, a făcut frigul ( dimpreunălea cu dl Ciumacenco ) la Liceul de Marină, unde au participat la concursul pentru posturile de directori în școli.

Ceea ce m-a înveselit cu adevărat e că dl Stângă invocă o lege și zice că „aceasta ar trebui respectată de toată lumea, inclusiv de pesediști”.

Statement: problema mea cu dl Stângă nu e ca trage în pesediști ci că trage în pesediști acolo unde pesediștii se pot apăra. Asta înseamnă că dl Stângă nu trage ca să le dăuneze pesediștilor ci ca să își amplifice propria imagine. Da, dle Stângă, le-ați zis-o, dar …

Legea e lege și trebuie respectată nu doar de către pesediști ci și de către liberali, dle Stângă. Pentru că legea trebuie respectată și de către pesediștii din Primărie și de către pesediștii din Calorgal dar și de către liberalii din CET. Pentru că, dacă nu știați, SC Electrocentrale face parte din sistemul de termoficare. Deeeci, dacă legea zice că sistemul de termoficare trebuie pornit, poate ar trebui deschise nu doar vanele Calorgalului ci și cazanele noastre.

Dar dl Stângă nu zice nici miau în legătura cu parohia dlui Mustafa, unde slujim cu spor. Din două, una: ori habar nu are că agentul termic pentru încălzire trebuie produs în cazanele noastre ( deși, cel mai probabil, vom presta doar cu unul mare și lat ), ori nu știe că dl Sinan Mustafa a candidat și a și obținut un loc de consilier local PNL la Năvodari. Și uite și declarația de avere a candidatului Sinan Mustafa.

Știți cum e, doar n-o să ceară un liberal altui liberal să respecte legea …

Pe urmă, un alt glonț tras aiurea de dl Stângă, sub nasul dlui Ciumacenco: dl consilier local George Stângă deplânge soarta copiilor, care stau în frig pentru că bandiții pesediști de la Primărie și tâlharii pesediști  de la Calorgal nu dau drumul la căldură ( pentru că gangsterii liberali din CET nu pornesc cazanul ).

De ce e tras aiurea glonțul ăsta: pentru că există un precedent, dle Stângă!

E vorba despre luna octombrie 2011, când în CET erau și mai mulți liberali decât acum iar în primărie erau la fel de multi pesediști care, cu dl Ciumacenco în frunte ( da’ mai lateral ), au avut de gestionat următoarea situație cu și mai puține grade celsius decât acum: noi invocam că avem de luat de la primărie și de plătit la Romgaz o tonă de bani, drept pentru care nu creșteam parametrii. ( Deși, tehnic, am fi putut să o facem )

Citiți cum reflecta Viața Liberă situația: link 1, link 2, link 3, link 4, link 5

Fix ca un șmecher prost ( sau ca un candidat și mai prost ) dl Stângă nu lovește. Doar face o aluzie că lovește. Greșeala e că nu trebuie să amenințe. Dacă scoți pistolul, tragi. Altfel nu îl scoți din teacă.

Pentru că dacă ți-a fost frig în școală, nu faci conferință de presă să spui că ți-a fost frig în școală. Scoți copiii în stradă, cu tot cu profesorii, că și profesorii stau în frigul de care povestești. Aduni litri de muci de la țâncii din grădinițele despre care spui că sunt neîncălzite și îi faci cadou lui Pucheanu, așa, într-o găletușă roșie. Dar nu disipezi subiectul într-o contrapoantă de doi bani.

Și, mai presus de toate, nu îl pui pe Pucheanu în 2016 fix în postura lui Ciumacenco din 2011. În 2011, când era frig în școli, viceprimăria lui Ciumacenco dădea vina, parțial corect, pe CET. Acum, când zici că e din nou frig în școli, scoți CET-ul din ecuație și dai vina exclusiv pe primăria lui Pucheanu.

În mandatul pesedist al lui Ciumacenco, Autoritatea sanitară nu a dat amenzi pentru frigul din școli. De ce ar da acum, în mandatul la fel de pesedist al lui Pucheanu?

În mandatul pesedist al lui Ciumacenco, 13 școli au cerut reducerea programului. Din cauza frigului. Câte școli au cerut acum reducerea programului, din cauza frigului?

În concluzie, nu acuza adversarul de ceea ce au făcut și ai tăi!

Uite de aia mi-e ciudă … candidatul Stângă dă cu mucii în fasole dar o face de dragul său și nu al mucoșilor din școli. Și asta se vede. Și asta avantajează PSD-ul. Lasă-i, dracului, să se avantajeze singuri, nu îi mai avantaja tu!

Pff … să încheiem cu argumentarea titlului. Există la PSD un domn, Marius Mitică Mărgărit, care a scris aiurea într-o declarație de avere și, în loc de ceasuri, a ieșit „ciasuri”. Nasol, hăhăim, asta e, uite prostul.

Domnule Stângă, vă rog, în cel mai colegial mod posibil, să luați câteva lecții temeinice ( și ) de limba engleză.

Conform numeroaselor declarații de interese pe care le-ați completat, sunteți acționar minoritar, 10%, într-o firmă. Link 1, link 2, link 3

Firma se numește Dynamix Engineering. Engineering vine de la engine, de aia se scrie cu i, nu cu e, așa cum ați scris și transcris în toate declarațiile dumneavoastră de interese.

Deci, Dynamix Engineering, nu Dynamix Engeneering.

Că e pe alese: ori nu știți cum se numește firma în care aveți acțiuni ( hăhăhăhăhăhăhă ) ori nu cunoașteți limba engleză.

Situație în care ar trebui să vă luați nu numai diploma de participare pe care ați obținut-o la World Forum for Democracy of the Council of Europe, de la Strasbourg, la care ați participat în 2012 ci și certificatul de absolvire pe care l-ați obținut la Council of Europe Schools of Political Studies, tot de la Strasbourg, tot din 2012 și să le dați foc într-o sală de clasă, se se mai încălzească micii gălățeni, de dragul cărora tocmai ați plâns cu lacrimi de crocobaur! ( link cv GCS )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s