Oare în câte secții a avut PNL Galați câte doi reprezentanți? Și de ce?

Supărat leoarcă din cauză că, la alegeri, pesediștii lui Pucheanu au fost mai eficienți decât pesediștii lui și ai lui Durbacă, Nicușor Ciumacenco a acuzat “fraude majore” în secțiile de votare.

Din atitudinea dlui Ciumacenco se înțelege că în secțiile de votare a fost o mare petrecere și bandiții ăia de “ceilalți” l-au făcut pe bietul candidat liberal la voturi, de la brâu în jos.

Echipa lui Ciumacenco a mers până într-acolo încât a anunțat că pe 14 iunie a depus o sesizare penală pe tema alegerilor locale iar din comunicatul publicat în Monitorul de Galați citez: “Procesele verbale sunt extrem de importante, în condițiile în care centralizarea finală a datelor se face exclusiv în baza lor. Nu în ultimul rând, trebuie analizat și faptul că doi președinți de secție de votare au plecat acasă cu sacii cu voturi, pentru a-i preda la Biroul Electoral Municipal a doua zi”.

Întrebare: cine sunt cei doi președinți și la ce secții au activat?

Am dat dreptate liberalilor și am luat în serios afirmația “Procesele verbale sunt extrem de importante”. Așa că am citit TOATE procesele verbale de la secțiile de votare din municipiul Galați.

Și-am găsit chestii interesante. Mult prea interesante ca să le țin numai pentru mine.

În municipiul Galați au fost  49 de secții de votare ( 28% din total ) în care au fost câte doi reprezentanți de la un partid. Mi se pare suficient să facem ochii mari. Pentru că vorbim de câte doi membri ai unui partid și niciun partid nu a făcut parte din nicio alianță locală, așa cum s-a întâmplat la București.

Iar dl Ciumacenco are și nu are motive să facă scandal.

Uite, PMP a avut doi reprezentanți în secția 116. Dna Ignat Dorina și dna Popa Elisabeta ( foto 1 ). De ce doi? De ce doi numai acolo?

 

UNPR a avut câte doi reprezentanți în zece secții de votare: 106, 122, 129, 137, 148, 152, 160, 164, 168 și 176. Dna Pletea Mariana Vasilica și dna Placintă Victoria ( secția 106 ), dna Văduva Georgeta și dna Călin Niculina ( secția 122 ), dna Frangulea Gabriela și dna Gheorghiu Maria ( secția 129 ), dna Neacșu Elena și dl Marin Iordache ( secția 137 ), dna Radu Alina și dna Tănase Elena ( secția 148 ), dna Marin Nicuța și dl Alexiuc Constantin ( secția 152 ), dl Malaxa Neculai și dl Gioarsă Vasile ( secția 160 ), dna Șerban Florica și dna Buluc Victoria ( secția 164 ), dna Bordeianu Maricia și dl Lungeanu Ilie ( secția 168 ), dna Chifani Laura și dna Enache Andreea ( secția 176 ).

De ce câte doi? De ce câte doi doar în aceste secții?

PSD a avut câte doi reprezentanți în 12 secții de votare. Wow. Aici dl Ciumacenco chiar poate să facă scandal. Uite muniție, dle Ciumacenco: PSD  a avut câte doi reprezentanți în secțiile 103, 109, 114, 130, 134, 140, 149, 153, 161, 165, 169 și 173. Dna Dorojan Cecilia și dna Donea Geta ( secția 103 ), dna Medianu Rodica și dna Acsente Liliana ( secția 109 ), dl Donea Claudiu și dl Manea Aurel Marian ( secția 114 ), dl Mihu Romeo și dl Alexandru Cristinel ( secția 130 ), dna Gogoneț Oana Ionela și dna Chirică Alina Marina ( secția 134 ), dna Furtună Roxana Isabela și dna Pruteanu Carmen ( secția 140 ), dna/ dl Mihalcea Gica(ă) și dna Rotaru Nicoleta ( secția 149 ), dl Patoi Marius și dl Suceveanu Ștefan Emanuel ( secția 153 ), dl Roibu Iulian Mihai și dl Băltățescu Laurențiu ( secția 161 ), dna Gavril Antoneta Valerica și dl Porgras Bogdan Adrian ( secția 165 ), dna Iacob Carmen Ramona și dl Jalbă Marius ( secția 169 ), dl Caciuc Cristian și dna Baunit Eugenia ( secția 173 ).

… dar despre pesediști oricum, aproape nimeni din online nu manifestă bănuiala că ar fi cinstiți. Să zicem că dacă PSD-ul a avut la Galați câte doi oameni în 12 secții, asta nu e o surpriză.

ALDE. Câte doi reprezentanți în 13 secții de vot: 101, 105, 125, 132, 136, 147, 151, 155, 163, 164, 167, 171 și 175. Dna Crudu Eugenia și dna Ioniță Violeta ( secția 101 ), dna Radu Iuliana și dl Gheorghiu Eduard ( secția 105 ), dl Naltabar Dumitru și dl Croitoru Constantin ( secția 125 ), dna Strat Maranda și dna Nica Andreea Melania ( secția 132 ), dna Oprea Oana și dna Preda Aglaia ( secția 136 ), dna Budurcă Georgeta și dna Moroșanu Mariana ( secția 147 ), dl Urbanschi Emil și dl Matacă Florin ( secția 151 ), dna Ganea Geanina și dna Dima Sorina Mariana ( secția 153 ), dna Bute Maria și dna Drăgan Gina Sorina ( secția 163 ), dna Jalbă Profira și dl Ciubotaru Mihai ( secția 164 ), dl Căpătan Viorel și dna Netcu Florina Andreea ( secția 167 ), dl Mărgineanu Costică și dna Focșa Lidia ( secția 171 ), dl Hagiu Florin și dl Borșan Ion Eugen ( secția 175 ).

ALDE ar fi trebuit să aibă doi reprezentanți și în secția 111 dar, în procesul verbal a fost consemnat faptul că dl Tatoi Mihăiță, din partea ALDE, a absentat.

Deci, pâna acum, numai bandiți. PSD, ALDE, UNPR, au avut, în total, în 35 de secții votare câte doi reprezentanți, fără a fi în vreo alianță electorală cu cineva.

Întrebarea e: în câte secții a avut PNL câte doi reprezentanți? Tentația e să spunem că așa ceva nu există. Pentru că, nu-i așa, din partea celui mai cinstit partid nu ne putem aștepta la o asemenea mârșăvie. E clar că distinsele doamne și distinșii domni din echipa dlui Ciumacenco nu pot să facă ce au făcut pesediștii, oamenii lui Durbacă sau tradătorii lui Stan.

Ei, bine, PNL a avut câte doi reprezentanți în 14 secții de votare din municipiul Galați: 79, 82, 90, 91, 104, 110, 119, 124, 135, 150, 154, 162, 170 si 174. Dna Turturică Nicoleta Carmen și dl Vasilache Cristian ( secția 79 ), dl Cozma Eugen și dl Țuțuianu Lucian ( secția 82 ), dna Dandeș Lenuța și dna Pojoga Raluca ( secția 90 ), dna Ionescu Florica Daniela și dl Crihană Cosmin Adrian, trecut în listă ca fiind din partea PDL !!! ( secția 91 ), dna Ivuță Ioana și dna Poalelungi Daniela ( secția 104 ), dna Olariu Valerica și dna Leuștean Liliana ( secția 110 ), dna Meca Mirela Cătălina și dl Cristea Ion Iulian ( secția 119 ), dl Drăghici Eugen și dna Trăila Maria ( secția 124 ), dna Kiselef Gabriela și dna Cristea Alexandra Florina ( secția 135 ), dna Ciuciu Catrina și dna Dumitrache Emanuela Gabriela ( secția 150 ), dl Costin Aurelian Ionel și dna Oprea Silvia ( secția 154 ), dl Toma Robert Iulian și dl Tomolici Valentin Daniel ( secția 162 ), dna Codreanu Mariana și dl Postolachi Nicușor ( secția 170 ), dl Ovidenie Mihai Iulian și dna/ dl Munteanu Ionica(ă) ( secția 174 ).

 

Acum, mai trebuie spus că în secțiile în care a avut câte doi reprezentanți, candidatul Nicușor Ciumacenco a avut 1,618 voturi iar Ionuț Pucheanu a primit 1,688 voturi.

Și o altă observație: toate secțiile cu câte doi reprezentanți din partea unui partid, indiferent de partid, sunt în cartierele Aurel Vlaicu ( 15 secții ), Filești ( 1 ), Micro 13B ( 3 ), Micro 14 ( 1 ), Micro 16 ( 7 ),  Micro 17 ( 2 ), Micro 21 ( 2 ), Micro 38 ( 1 ), Micro 39 ( 5 ), Micro 40 ( 5 ), Siderurgiștilor Vest ( 3 ), Țiglina II ( 4 secții ). Niciuna din Centru sau Port sau Micro 18 sau Micro 19, Mazepa, etc.

Da’ de ce, de ce, de ce!?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s