Ciumacenco, cu „C” de la câine

Ca orice candidat care se respectă, dl Ciumacenco afirmă din patru în patru ani că va soluționa problema câinilor comunitari din Galați. N-am o problemă cu intenția, mă stresează descrierea soluției.

E identificată ( INcorect ) „una din sursele de câini comunitari: cei care stau la curte sau apartamente și abandonează în spațiul public puii nou-născuți.”

În opinia dlui Ciumacenco, puii nou-născuți, de o zi sau o săpămână, abandonați în spatiul public, supraviețuiesc, cresc și devin adulți agresivi. Și cine alăptează micile mamifere? Că abia au ochi și nu se țin pe picioare.

Mda.

Deasemenea, este identificată ( corect ) și soluția sterilizării câinilor fără pedigree, în primul rând a celor cu stăpân. Aici însă am o problemă mare cu fondurile necesare. Prima întrebare ar fi câți câini fără pedigree cu stăpân sunt în oraș? 10.000? 20.000? 30.000? Nu știm.

Vom fi obligați să aflăm. Asta înseamnă un recensământ al animalelor de companie. Asta înseamnă, pe de o parte, niște oameni care să umble din ușă în ușă și pe de cealaltă parte a ușii sau a porții, alți oameni care să recunoască faptul că au câini și să și-i asume, cu nume și prenume, eventual și cu fotografia + datele câinelui ( sex, vârstă, greutate ) și datele de contact ale stăpânului. Pentru ca atunci când vei începe sterilizarea să poți să îi chemi pe oameni într-o formulă organizată, cu programări, nu buluc.

Dar să luăm în calcul o medie de 100 de lei de sterilizare. La fiecare 10.000 de câini, asta face 1 milion de lei. Sterilizarea e la fel și pentru un câine cu stăpân și pentru unul fără stăpân. Probabil că vor trebui sterilizați între 30.000 și 40.000 de câini. Asta face cam un milion de dolari. Și, cum să spun, înainte de a te apuca de treabă trebuie să fii cu milionul pregătit. Dar, câți câini vor putea fi sterilizați zilnic? Păi, un veterinar care nu e robot să zicem că poate steriliza 10 de câini pe zi. Nu putem aștepta 4 ani sau 5, că nici câinii nu așteaptă și se înmulțesc. Să zicem că vom lucra nu cu un veterinar ci cu 20 de veterinari și numărul aferent de asistenți. Asta înseamnă 200 de zile. Hai, 300 de zile. 60 de săptămâni.

Cu precizarea că unii, poate 5%, poate 10% sau chiar mai mulți vor refuza să își sterilizeze animalele. De la început mi se pare corect ca pentru aceasta eventualitate să fie pregătită o taxă de ecarisaj pe măsură.

Pentru că, pentru a convinge populația să răspundă programului, asta mi se pare soluția bună: sterilizezi, nu plătești taxa de ecarisaj. Nu sterilizezi, plătești.

Revenind la frumosul program electoral de prostit proștii: dl Ciumacenco zice că i-ar lua șase luni să ridice de pe stradă toți maidanezii. Da’ nu zice care șase luni. Era, pe vremuri, un banc, că s-au micșorat pedepsele pentru furt, cu patru luni. Dar nu știam care luni, primele patru sau ultimele patru.

Însă nu poți să strângi maidanezii până nu ai unde să îi duci. Adică îți trebuie adăposturi. Mai exact, adăposturi pentru 16.000 de câini. Legea zice că pentru fiecare 4 câini trebuie să ai 6,5 metri pătrați. Asta înseamnă că avem nevoie de adăposturi care trebuie să aibă cel puțin 3 hectare. 2,6 hectare strict spațiu pentru cei 16.000 de caini, plus anexele, plus aleile … cred că trecem de patru hectare. Dincolo de o curiozate ( îndreptățită ) unde are Primăria 4 hectare la un loc, dincolo de problema costurilor, mai e și problema timpului. Așa mastodont de adăpost nu se face în două luni. Nu se face nici în șase. Cu tot cu proceduri, poate bate anul după ce îl bugetezi.

Mai pe românește, e vorba despre cel mai devreme 2018 spre 2019. Până atunci nu ai cum să strângi maidanezii de pe stradă pentru că nu ai unde să îi duci și nu poți considera că ai terminat sterilizarea câinilor cu stăpân. A, poți să te folosești de actualul adăpost, cu condiția ca după o lună de la intrare, dacă nu e adoptat, să fie eutanasiat și să facă loc pentru altul.

Treaba cu parteneriatul dintre primărie și asociațiile de proprietari, cu țarcurile din curțile blocurilor e pur și simplu o abureală. În primul rând, blocurile noastre nu au curți. Sunt sute de scări de bloc la stradă, fără niciun fel de spațiu lângă. În al doilea rând, nimeni nu a întrebat pe nimeni dacă e de acord cu țarcuri de câini plătite de primărie lângă bloc. Deci, pot să fie 20 de asociații sau pot fi 200. Nu știm. E doar o abureală.

Și mai e ceva: sunt 700 de asociații. Și dacă ar lua câte doi câini fiecare tot ar fi frecție la picior de lemn.

Altă aiureală din programul electoral de prostit proștii, secțiunea „Mediu și Curățenie”: amenajarea în râpa dintre Cloșca și Brăilei ( de la stadionul Dunărea ) de terenuri de tenis, baschet și minifotbal și pistă de atletism. Asta e din ciclul „să fie tămâie!”. Păi, uite, că sunt deja trei terenuri de tenis și două de minifotbal iar pista e pe stadion, la doi pași.

Dar nu e ultima mișelie. Uite, dl Ciumacenco zice, pe cuvânt de vajnic candidat liberal, că are în vedere „acordarea gratuită de gazon, arbuști și gard viu asociațiilor de proprietari, în vederea înfrumusețării spațiilor verzi din jurul blocurilor”.

Nicușor … din alea 900 de autorizații pentru extinderi de balcoane la parter, pe spațiul verde, pe câte este semnătura fostului viceprimar, mare șef la urbanismul Consiliului Local, Nicușor Ciumacenco?

Și … ai să dai gard viu gratis și asociațiilor cu datorii? Alea cu apa oprită. Da, știu că ai promis că dai apă gratis nevoiașilor dar eu vorbesc despre sumele datorate până acum, nu despre consumul viitor. Deci, asociația are datorii mari și foarte mari iar bugetul local îi plătește un gărduț viu vegetal, ca să nu confundăm cu un gărduț viu de maidanezi.

Așa nu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s