Planul economic al lui Nicușor Ciumacenco se potrivește la orice ca nuca-n perete

În oferta electorală de prostit proștii, secțiunea economică, dl Ciumacenco își asumă „construirea unui parc industrial de circa 500 Ha ( dimensiune inițială, parcul urmând a fi extins pe măsură ce proiectul evoluează ) pe actuala platformă a combinatului siderurgic, în parteneriat cu aceștia, precum și reconversia actualului parc industrial, care este în clipa de față nefuncțional.

Cât înseamnă 500 de hectare?

Păi, din ce ne arată nouă Gearth, Combinatul în întregime are 800 de hectare. Scădem 25, cât are CET-ul, mai scădem vreo 20, cât au drumurile interioare și mai rămân aproximativ 750 de hectare.

Practic, dl Ciumacenco vrea să facă un parc industrial pe două treimi din suprafața platformei siderurgice.

Da, stați, ar trebui să mai scădem și suprafața haldelor de minereu și de cocs, cam 95 de hectare.

În cazul ăsta, treaba-i clară: alea minim 500 de hectare, cât plănuiește dl. Ciumacenco să aibă parcul industrial din Combinat înseamnă fix trei sferturi din suprafața platformei siderurgice.

În cazul ăsta, nu-mi dau seama ce e mai grav: că Ciumacenco le umflă sau că Mital le dezumflă.

Dar, să zicem că rămâne așa. Parc Industrial de minim 500 de hectare pe platforma siderurgică. Să zicem că e o idee bună explicată foarte prost . Să zicem.

Dar pentru ce fel de industrie ar trebui să fie parcul ăsta? Clar, pe platforma siderurgică nu poți să faci niciun fel de industrie alimentară. Ce naiba, procesăm lapte sau facem conserve de carne la doi pași, ad literam, de furnal?

Nici industrie farmaceutică nu se poate face.

Deasemenea, mi-e greu să cred că ar putea să fie vorba despre industrie ușoara. Țesătoriile, de exemplu, nu prea merg pe lângă oțelărie.

Să fie industrie electronică? Mnu. Procesoarele și praful nu fac casă bună.

Haideți să fim realiști: o unitate de producție are nevoie de asigurarea câtorva fluxuri foarte clare: la intrare: resursă energetică [ asta deja e: tot ce vine pe conductă ( apă, magistrala de gaze, abur ) + tot ce vine pe sârma ( energie electrică )], materie primă ( tot ce se poate încărca vrac pe vagon sau pe banda transportoare ) iar la ieșire: produsul finit și deseurile.

E, aici încep problemele: șosele de acces spre combinat nu sunt. Vrea cineva să își imagineze cum ar arăta 100 de tiruri zilnic prin Movileni, spre podul de la Șendreni? Că digul spre Brăila duce tirul fix în oraș. Și nici nu sunt sigură ca nu sunt restricții de tonaj pe dig. Dar e sigur că pot să apară restricții de tonaj dacă e Dunărea crescută.

Așa că sunt premize serioase ca promisiunea lui Nicușor Ciumacenco că va face un Parc Industrial de 500 de hectare pe platforma siderurgică să nu fie decât o minciună. Clasic.

Mai este un deranj în propoziția dlui Ciumacenco. Mare deraj. Dumnealui zice că: „ … precum și reconversia actualului Parc Industrial, care este în clipa de față nefuncțional.”. Reconversie înseamnă că îl transformi dintr-un ceva în altceva. Dar dl Ciumacenco nu zice în ce în transformă. Reconversie e așa, un cuvânt mișto, care poate să însemne orice.

Și mai am o întrebare: de unde știe dl Ciumacenco că Parcul Industrial actual este nefuncțional? De la dl Claudiu Iacob? Uite, numele candidatului PNL pentru Consiliul Local ( locul 4, nene, nu orice loc ) este pe lista membrilor Consiliului de Administratie de la Parcul Industrial, votată de Consiliul Local în 2013. Îmi și imaginez discuția între dl Iacob și dl Ciumacenco: băi, trebuie să facem ceva cu Parcul Industrial, ca nu se întâmplă nimic. Merg pe la ședințe pe-acolo și nu fac nimic. Da, ar trebui să iau decizii importante dar nu iau.

Domnule Ciumacenco, dacă Parcul Industrial este nefuncțional în clipa de față, este și din cauza calității prestației dlui Iacob, colegul dvs de listă. Că nu știe nimeni ce a făcut acolo, dacă a făcut ceva.

Mai departe, în frumosul program electoral de prostit proștii, dl Ciumacenco promite că, dacă va fi primar, va înființa un „Consiliu al Oamenilor de Afaceri, care să se întrunească lunar și cu care să discute problemele și oportunitățile de afaceri din Galați.

Poftim?!

Da’ de unde până unde trebuie să știe primarul, un om politic, ce oportunități de afaceri au, în Galați, oamenii de afaceri? Eu mă opun categoric unui astfel de for. Nu e normal ca un întreprinzător să vină să își prezinte proiectul economic în fața unui om politic ÎNAINTE de a porni afacerea. Ce facem aici?! De ce vrea dl Ciumacenco să știe oportunitatile de afaceri din oraș? E strict treaba celui care identifică oportunitatea, nu a primăriei, nu a primarului, nu a Consiliului Local.

Serios, cred că oamenii politici ar trebui să aibă cât mai puțin contact cu oamenii de afaceri.

Cred că nici oamenii politici și nici oamenii de afaceri nu trebuie să aibă oportunități de a negocia în numele beneficiului public. Pentru că rolul oamenilor politici, ca reprezentanți e acela de a face reguli și, prin administrație, să le impună tuturor, la fel. Discuții despre oportunitățile de afaceri creează condiții de negociere. Așa apar „dedicațiile”.

Și-așa, la Galați, DNA-ul se mișcă fix ca ochiu’ mortului.

O ultimă „linie de acțiune” pe care o remarc în programul economic al dlui Ciumacenco este lauda despre renovarea sistemului de apă și canalizare. Vă reamintesc că am scris despre asta, pe larg, într-un articol de la începutul lunii mai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s